V-ați gândit vreodată ce semnificație are numele străzii pe care locuiți ori de ce li se spune într-un anumit fel unor zone din oraș?

În cazul meu, aproape zece ani am lucrat într-o redacție ce-și avea sediul pe strada Unirii, însă adresa pe care o comunicam era mereu Complex Gîrdu, pentru că așa e cunoscută acea zonă. M-am întrebat mereu de unde vine acest nume, iar ulterior s-a întâmplat să ajung într-un context în care să pot face acest interviu. Cu cel de la care vine numele Complexului Gîrdu! Constantin Gîrdu are acum 88 de ani, este în continuare foarte activ, iar oamenii și situațiile din anii petrecuți la magazinul de pe Unirii sunt astăzi la fel de vii pentru el.

„În magazinul de care răspundeam eu se găseau de toate, de asta-i spunea Gîrdu”

Deși interviul a fost programat cu scopul de a afla lucruri despre cel care dă numele Complexului Gîrdu, o să descoperiți o poveste dintre un tată și un fiu, despre moștenirea lăsată de familie, în timp ce este în plină desfășurare același proces, ani de zile mai târziu, când Costică Gîrdu, așa cum îl știe lumea, dă mai departe ce a învățat.

Constantin Gîrdu se trage dintr-o familie de comercianți din Bălești. La 18 ani a avut prima slujbă oficială, în Magazinul nr 2 din Târgu Jiu, însă în realitate începuse munca în comerț de la 8 ani. Învățase totul de la tatăl său, astfel că activitatea și seriozitatea de la locul de muncă l-au ajutat să promoveze repede.

Construcția complexului alimentar de pe strada Unirii a fost finalizată în 1956 și a durat patru ani. Constantin Gîrdu avea ca sarcină supravegherea muncitorilor și asigurarea materialelor, mâncare, etc.

Iar când magazinul a fost deschis, el a fost cel care a preluat sarcina de a-l aproviziona. În acea perioadă, aprovizionarea magazinelor cu alimente era o adevărată provocare, iar omul nostru a făcut față.

La zeci de ani de la deschiderea acestui magazin, întrebat cum arăta atunci alimentara de o dimensiune asemănătoare unui supermarket in zilele noastre, Gîrdu răspunde: Neckermann.

Sunt sigură că vă amintiți de acele reviste, Neckermann, expresia bunăstării, a noului, modernului, etc. „În magazinul de care răspundeam eu se găseau de toate, de asta-i spunea Gîrdu”, explică cu mândrie. 

El a reușit atunci să își aprovizioneze magazinul stabilind relații cu cei în puterea cărora stătea decizia. Costică Gîrdu a știut cum să facă acest lucru, demonstrând seriozitate și loialitate pentru întreprinderea la care lucra. De mare ajutor i-a fost și vărul său, Georgică Gîrdu, ajuns șef al Secretariatului General al Consiliului de Miniștri. Pentru cei care intră în afaceri acum are un singur sfat: să fie serioși!

Dar să aflăm povestea chiar de la el, spusă atât cu cuvinte, pe care le citiți și voi, cât și cu gesturi în aer, pe care le-am văzut doar eu.  

Gorjenii lui Brâncuși: Am aflat că numele Complexului Gîrdu vine de la numele dumneavoastră. De ce?

Constantin Gîrdu: Am fost șef de unitate. Am început activitatea în 1956, construcția a durat 4 ani. M-a sunat nașul meu și mi-a spus că o să se facă un complex și să vin să le aduc mâncare și să-i ajut cu ce pot.

Gorjenii lui Brâncuși: Când v-a spus nașul dvs de această slujbă, cu ce vă ocupați?

Constantin Gîrdu: Prima dată m-am angajat pe Tudor, la un magazin, unde e Consiliul Județean, Magazinul nr. 2 îi spunea. Aveam 18 ani. Eu lucrez în comerț din 1950. Nu mi-a trebuit nimic, oferte au fost, dar nu mi-a trebuit nimic. Fratele meu a lucrat la Securitate și mi-a spus să fac numai ce-i bine, rău nimic, nimic, nimic. Nu-ți trebuie nimic, mi-a spus. Și nu mi-a trebuit.

Mă duceam în fiecare joi și duminică în piață, la ora 4, și făceam expoziție cu produse alimentare, cu ce vindeam noi, și venea primul secretar și le vedea. Ne felicita. Îmi făceam treaba.

Apoi, peste o lună de la angajare, aveam gestiune în primire. Un magazin de băuturi, îi zicea Patru Mat. Evidență cantitativ și valoric.

Eu făceam cum am învățat la tata. Când a venit procurorul șef și mi-au făcut inventarul am ieșit foarte bine.

Gorjenii lui Brâncuși: De ce venise procurorul?

Constantin Gîrdu: La noi era obicei să fie stropit mereu în fața magazinului, să nu fie praf.

Stropeam și măturam. Și voia să știe ce scop am eu de mătur continuu și l-a chemat pe revizor să-mi facă dosar, dar el era un om de mare omenie. Ce ai găsit tovarășe, l-a întrebat? A mai venit un inventar și apoi am plecat în armată.

Gorjenii lui Brâncuși: Revenind la deschiderea complexului. Cum a fost atunci?

Constantin Gîrdu: Am introdus marfă și am deschis complexul. Aveam carne, lapte, pâine, plus raion de mezeluri.

Aveam servicii la domiciliu, eu am făcut acest serviciu, cu lapte și de toate, și casă de comenzi.

Mie nu-mi plăcea să fac pe șeful. Măturam, aprovizionam, voiam să văd cum servesc și să văd ce lipsește. Ce lipsea comandam sau, dacă nu, luam mașina întreprinderii și mă duceam eu să iau. Să nu fie lipsuri.

De aia-i zice Gîrdu, că nu lipsea nimic. În magazinul unde am lucrat eu, se găsea tot. Noi am fost 7.000 de salariați și vreo 322 de magazine. Toți mă chemau să-i învăț să aranjeze și ei marfa pe rafturi în magazin. În autoservire se spăla în fiecare seară cu furtunul pe jos, cu dero. Era curățenie.

Se deschidea la 6 dimineața, dar eu eram la 4.30 la serviciu, să car laptele. Aveam 200 de navete de lapte, 2.400 de sticle, trebuia să le cărăm pe toate pentru că erau în stradă. Într-o dimineață a venit dl Morega, care era director atunci, pe la 5:30. Căram la lapte. Nu ne dă nici Bună ziua…. Eram eu cu doi muncitori și căram laptele. Unde aveam laptele aveam și mezelurile, intră Morega, se uită și la mezeluri, și a văzut că erau goale. Noaptea eu le puneam în camera frigorifică, pentru că peste noapte se puteau altera de la căldură. Eu știam asta.

Gorjenii lui Brâncuși: Puteți să-mi descrieți cum arăta magazinul pe atunci?

Constantin Gîrdu: Neckermann. (…) Rafturile erau din plastic, făcute pe comandă, frumos, era cam de 50 de metri lungime. Și lățime cam 20-25 metri.

Gorjenii lui Brâncuși:  Lucrau mulți oameni acolo?

Constantin Gîrdu: Patruzeci pe schimb.

Gorjenii lui Brâncuși: Dar de unde știați comerț?

Constantin Gîrdu:Tatăl meu a fost comerciant. Mama mea m-a făcut după tejghea.

Gorjenii lui Brâncuși: Dar ce sarcini aveați, ce trebuia să faceți. Tatăl dvs ce vindea?

Constantin Gîrdu: Gaz, chibrituri, tutun, țigări, biscuiți la ladă, 22 de kg, făcuți de Partizan Craiova. Zahăr, orez. Am învățat comerțul de la tata.

Tata învățase să și vopsească. Torcea lâna. Și pe atunci apăruse verdele străin și tata știa cum să facă că nu iasă la spălat, pentru că și el lucrase ucenic la Târgu Jiu. Vopseam lâna toarsă în toate culorile, aveam foarte multe comenzi. Roșu, vernil, verde adevărat, verde străin, așa se numeau, erau patru culori de verde.

Gorjenii lui Brâncuși: Câți ani aveați când ați început să-l ajutați.

Constantin Gîrdu: 8-10 ani.

Gorjenii lui Brâncuși: Ați amintit mai devreme de serviciul de livrare la domiciliu, extrem de utilizat astăzi. Cum v-a venit ideea cu livrarea la domiciliu?

Constantin Gîrdu: Răposatul de bietul tata, el m-a învățat. Pe Unirii, când am deschis eu, nu era multă circulație, erau blocuri puține. Ce să facem, ce să facem, ne întrebam… Și atunci am început să merg la spital, însoțit de o fată, și vindeam produse la bolnavi. Ea se ducea la un pat, eu la unul, asta avem. Nu aveau toți oameni care să se ducă să le ducă mâncare. O dată l-am luat și pe un director, nu mai știu cum îl chema. A mers cu noi în spital.

Gorjenii lui Brâncuși: Nu vă doreați să plecați din Târgu Jiu?

Constantin Gîrdu: Nu. Mă chema frate-meu la Craiova, la un magazin acolo, dar nu puteam pentru că aveam părinții aici și nu avea cine să aibă grijă de ei.

Gorjenii lui Brâncuși: Ați condus acel magazin într-o perioadă cu multe restricții și-mi dau seama că ați avut și dvs multe probleme.

Constantin Gîrdu: Sigur că au fost. M-am certat cu primul secretar într-o ședință, unde ne-a adunat și ne-a spus să nu mai facem abonament pentru 2 litri de lapte. Știam situația, că sunt familii cu 2-3 copii mici și nu le ajungeau nici 3 litri, dar noi făceam pentru 2. În caz excepțional, dacă aduceau 3 certificate, făceam pentru trei, dacă nu, nu. Era literă de lege. Stai jos, mi-a spus. Și m-au înlocuit, însă am revenit ulterior. 

Gorjenii lui Brâncuși: Cât ați lucrat la complex?

18 ani. Din 1956 până în 79.

Constantin Gîrdu: Apoi am devenit șef de complex. Ne subordonam direct Ministerului Comerțului Interior. Răspundeam de toate magazinele alimentare care aparțineau de ICSM Alimentara, erau foarte multe. Prima dată erau 306, apoi cred că erau peste o sută. Aveam și Sadu, Bîlteni, Țicleni, Cărbunești. Îi ajutam să așeze marfa, îi învățam să țină evidența. Fratele meu era la Craiova și mă tot chema, dar nu am plecat pentru că rămâneau părinții singuri. Iar după 1989 am rămas la Comercial, eram 24 în birou.

Un sfat pentru tinerii antreprenori

Gorjenii lui Brâncuși: Cum reușeați să aprovizionați magazinul cu tot ce era nevoie? Oamenii își amintesc de lipsuri în acea perioadă.

Constantin Gîrdu: Am adus de toate, eram bolnav dacă nu aduceam, nu dormeam.

Reușeam să-mi fac contacte, mă țineam de promisiune și îmi făceam bine treaba. Mi-amintesc o perioadă în care ICRA nu mai avea zahăr, nu mai aveam ce să le dăm oamenilor, aveam mii de abonați la zahar și ulei. În 1990 sau 1991 nu mai avea ICRA zahăr. Mă cheamă directorul Mergea la el, îmi luasem o zi de concediu. ”ICRA nu mai are zahăr, mi-a spus, și tu ne salvezi.” Mi-a spus: ”Costică, vorbește tu cu vărul tău să ne ajute și pe noi, că nu avem zahăr deloc.” Cumnata lui era șefa Vămii pe țară.

Am dat telefon la vărul meu. Tatăl lui cu tatăl meu au fost frați. El a dat bani de s-au făcut spitalele prin Gorj. Tot el ne-a ajutat să facem complexul la Vădeni. Și așa am plecat cu însoțitorul meu după mine, fiul meu, Bebe, trei zile am dormit pe mare la Dana 0. Am stat trei zile să încărcăm. Și am luat zahăr, 100 de tone.

Gorjenii lui Brâncuși: Ce alte metode ați mai găsit să vindeți?

Constantin Gîrdu: Toate produsele care se stricau le transformam în săpun. Tata m-a învățat. Mi-a spus, când ți se strică produsele, vorbește cu Gică Văduva, care face săpun. Se mai strica marfă și luam ce marfă aveam, cântăream și îi dădeam marfa și săpun în valoare de cât calculam. Am găsit o soluție ca întreprinderea să nu piardă.

Gorjenii lui Brâncuși: Instruirea vânzătorilor cum o făceați? Constantin Gîrdu: Aveam pepinieră de cadre la mine. Îi învățam demonstrativ. 

Gorjenii lui Brâncuși: Cum este gustul salamului de Sibiu de acum? Pe vremuri făceați eforturi să aduceți la Târgu Jiu salam de Sibiu, astăzi este peste tot, dar este la fel?

Constantin Gîrdu: Nu. Nu mai este gustul ăla. Nu se compară. Nu se folosea carne congelată.

Gorjenii lui Brâncuși: Aveți doi băieți, dar unul vă urmează într-un fel, fiind implicat în afaceri. Vă cere sfatul?

Constantin Gîrdu: Da, îmi cere, de ce să nu-mi ceară? A furat meserie de la mine, așa cum am învățat eu de la tata. Are aici angajat un băiat care a fost ucenicul meu, e printre cei mai buni oameni.  

Gorjenii lui Brâncuși: Ce sfaturi ați da unui antreprenor aflat la început de drum?

Constantin Gîrdu: Să fie serios, să se țină de cuvânt. Să nu facă prostii, să fie serios. Să fie serios!