Interviu cu Brâncuși: „E târziu să mă strămut în țara mea“

Brâncuși! Tot mai sus!
15 mai 2018

Interviu cu Brâncuși: „E târziu să mă strămut în țara mea“

Un interviu-document cu sculptorul Constantin Brâncuși, publicat în 6 octombrie 1930 în ziarul Curentul, a fost republicat de Cotidianul.ro. Interviul a fost realizat de Apriliana Medianu. În timpul unei vizite a lui Brâncuși la București. Sculptorul a plecat la Paris în 1904. 

 

Mai rămâneți mult prin țară?
Să văd copilul ăsta înscris la facultate și plec. Ce să mai fac pe aici?
Dacă nu ați fost niciodată pe la Brebu – duceți-vă acum. Preotul de acolo a colecționat niște pietre interesante.
Le știu. Am fost. Sunt modelate de apă.
Cum și când v-ați gândit să începeți sculptură?
Nu a fost o idee. A fost o necesitate de a mă elibera de mine însumi.
Ce material modelați cu plăcere?
Trebuie să te faci prieten cu materia, să o faci să vorbească în sensul binelui și al frumosului.
A fost o noutate sculptura dv. Ați avut multe dificultăți la început?
Dificultățile nu se sfârșesc niciodată.
Cum ați ajuns la formula aceasta a artei? Ce maeștri v-au călăuzit în începuturi?
Nici unul. Toate au pornit din mine. M-am pomenit făcând sculptură. Arta e o taină – o credință, nu e o formulă. Când se face după o teorie e falsă. Trebuie să ne distrugem pe noi, să ne degajăm de toată impertinența omenească. Numai astfel izbutim să descoperim frumosul.
Care a fost prima dvs. operă?
Un monument lui Petre Stănescu, la Buzău. O comandă obișnuită, ca orice comandă. Dar era prima mea ciocnire cu responsabilitatea. Monumentul trebuia să reprezinte o femeie plângând. Cum era să fac o femeie goală într-un cimitir… Am făcut atunci din materia ce mi se pusese la dispoziție o rugăciune..
O interpretare modernă…
Arta nu e nici modernă, nici veche, e artă. Numai că timpul perfecționează spiritul omenesc – și spiritul cere el însuși aceasta. Aud azi vorbindu-se despre tot felul de curente în artă. E un fel de balamuc universal. Arta nu s-a dezvoltat decât în epocile mari religioase. Când sentimentul religios scade urmează o decadență. Tot ce se creează prin filozofie și religie e bucurie, lumină, libertate. Tot ce este pornit în alt sens e lucru pierdut.
Folclorul slujește la ceva?
E singurul care e artă, se face prin el însuși. Toate artele superioare trec pe acolo.
Dacă ați încerca să reveniți în țară definitiv?
Dacă… nu pot să mă întorc. Cine îmi dă mie să mănânc aici? Eu nu pot să mă bat, să dau pe alții la o parte, pentru ca să obțin o lucrare..
Parisul e o cetate universală…
Nu. E târziu acum să mă mai strămut în țara mea. Nu mai am timp să mă afirm.
Americanii pun mare preț pe operele dvs.?
Da… prima mea expoziție am făcut-o în Statele Unite la muzeul modern, oficial. Am fost invitat de americanii care veniseră la Paris. Era prin 1912-1913 – o expoziție modernă retrospectivă. Au avut succes lucrările mele.
Dar după război s-a vorbit și de un proces ce ați avut cu autoritățile americane.
Oh, ce s-a mai spus atunci! Că am fost chiar și arestat, și lucrările confiscate. Se știe că în America arta intră liberă. Trimisesem câteva lucrări ce fuseseră cumpărate. Cei de la vamă au găsit că ele nu seamănă a obiecte de artă și că vreau să introduc clandestin bronz brut. Mi-au impus și o amendă de 50 la sută din valoarea statuilor puse pe cântar. A fost un proces mare care a durat 2 ani. Toți artiștii mari și criticii de artă din America au fost chemați să-și dea avizul dacă e artă, sau nu e artă?.
Rezultatul?
Au modificat articolele din lege pentru ca lucrările mele să intre în libertate. Arta mi-a fost recunoscută astfel oficial. Ce de legende mi-au ieșit atunci! Când am venit în Gorj – cei de la Peștișani se uitau la mine foarte curios. Tata era cel mai avut, și era om umblat. Fusese pe la Craiova – ajunsese până la București. În sat casele aveau pe atunci un ochi mic de geam și acela acoperit cu hârtie. Cum s-a întors din călătoriile lui prin orașe a introdus o inovație: a pus de s-au mărit ferestrele – făcându-le să se deschidă. După el au făcut și ceilalți. Azi toate casele sunt frumoase – și cu ferestre mari, la Peștișani.
Pictură nu ați încercat? Culoarea nu v-a atras? Numai forma?
Ba da, am multe proiecte de fresce schițate. Dar pentru tot ce mai simt că trebuie să dau în sculptură, mi-ar mai trebui, ca lui Briareu (n.r- din mitologia greacă, monstru cu o sută de brațe și cincizeci de capete), încă o sută de brațe să pot sfârși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *