Familia care vrea să cucerească cele 7 vârfuri. Prima țintă atinsă: Elbrus!

Culele din Gorj
Știați că Gorjul are cele mai multe cule? Istoria clădirilor cu metereze
31 iulie 2019

Familia care vrea să cucerească cele 7 vârfuri. Prima țintă atinsă: Elbrus!

“Noi trei vom atinge în cele 4 puncte cardinale 7 vârfuri”, este obiectivul pe care și l-au propus Andrei Corobea și soția lui Corina, împreună cu fratele lui, Ovidiu Corobea. #TeamCorobea a bifat deja prima reușită: Elbrus!  

Elbrus, checked. Urmează Kilimanjaro, vârf pe care vor să-l cucerească anul viitor.

După nominalizarea, la numai 33 de ani, în “CATALOGUL 100 TINERI MANAGERI DE TOP  – ediţia 2019”, gorjeanul Andrei Corobea și-a indeplinit, la foarte scurt timp, încă un obiectiv, deoarece provocările profesionale nu sunt suficiente pentru satisfacția personală. Dacă pe plan profesional, suportul familiei îl propulsează spre cele mai înalte culmi, în viața privată lucrurile, evident, că nu pot sta altfel. Împreună cu soția Corina și fratele Ovidiu, Andrei a format trio-ul câștigator pentru o agendă “la înălțime”. Au luat harta lumii și au marcat șapte ținte; șapte pentru că așa începe orice poveste în care protagoniștii vor să atingă imposibilul.

Andrei spune ca acesta este un obiectiv de echipă, iar reușita nu se măsoară prin victorii individuale. Tot el spune că motivația lor se naște din dorința de depășire a limitelor.

Echipa Corobea, Andrei, Corina și Ovidiu
Echipa Corobea: Corina, Andrei și Ovidiu
Andrei, pe Elbrus afișând steagul României

Gorjenii lui Brâncuși: Felicitări! Dar spune-mi, cum s-a născut ideea și ce vă leagă ca echipă?

Andrei: Faptul că avem caractere diferite, este cel mai mare câștig al echipei noastre. Atracția pentru munte s-a născut în copilărie, perioadă în care eu și fratele meu eram implicați în activități “la înălțime”. Escaladă, drumeții montane, ba chiar am obținut și un brevet de parașutism. Ovidiu a fost mereu tipul visător, care propunea diverse obiective, iar eu tipul ambițios care urmărea cu perseverență atingerea lor. După liceu, fiecare a plecat pe drumul lui, eu m-am axat pe carieră și viața de familie, iar el și-a explorat în continuare dorința de a cunoaste locuri noi, plecând din țară la studii. Specializarea principală în economie a finalizat-o în Danemarca și a urmat cursuri postuniversitare în Brazilia.

Corina, soția mea, avocat de profesie, deși este și ea iubitoare a muntelui, am ignorat total nevoia noastră de a merge pe munte multă vreme.

Nu de mult, Ovidiu a marcat un obiectiv îndrăzneț, atingând vârful Mont Blanc (4.810 m) ispravă pe care, atunci când ne-a povestit-o, am știut că noi trei trebuie să începem o aventură. Profesional, lucrurile s-au așezat și am știut ca e momentul sa reaprindem pasiunile din copilarie. Zis și facut! Planul era simplu și îndrăzneț: noi trei vom atinge în cele 4 puncte cardinale 7 vârfuri! Am căutat sponsori, ne-am documentat si am invesit in cele mai performante echipamente. Nevoia de siguranță a Corinei a fost mereu criteriul de a alege ce este mai bun. Astfel am ales să începem această aventura apelând la o agenție specializată în astfel de activități. Totul părea calculat, riscurile cunoscute și satisfacția garantată. Dar cum planul de acasă nu se potrivește mereu cu cel din teren, a trebuit să găsim soluții pentru a ne satisfice nevoia de ieșire din zona de confort. S-a dovedit că agenția aleasă era nișată pe turism montan și mai puțin pe experiențe care presupun depășirea limitelor.

Andrei fluturând steagurile sponsorilor pe Elbrus

Elbrus este un munte greu, epuizant care nu trebuie neglijat dacă dorești să îl faci la pas, însă are și o infrastructură care ajută ascensiunea motorizată până la aproximativ 5.100 din cei 5.642 m;  echipa Corobea a ales varianta de a urca la pas. Ce presupune o astfel de ascensiune? Multă disciplină, pregătire fizică, psihică, dar mai ales aclimatizarea la condițiile de oxigen foarte scăzute, odată cu altitudinea. În mod obligatoriu, orice ascensiune presupune un process de aclimatizare care este foarte solicitant si de multe ori, organismul nu răspunde pozitiv în lipsa lui. Faptul că pe Elbrus există posibilitatea de a fi recuperat în caz de urgență, a reprezentant motivul pentru care am ales să fie primul vârf in lista noastră.

Au atins vârful pe 2 august

Gorjenii lui Brâncuși: Îmi dau seama că ați întâmpinat greutăți, dat fiind că aveați un plan care a fost modificat substanțial de problemele cu agenția. Care au fost punctele critice ale expediției?

Andrei: Prima provocare a început chiar înainte de expediție. Cu toată organizarea pusă la punct, am înțeles că agenția noastră avea alte planuri cu noi, motiv pentru care a trebuit să îi determinăm să ne asigure ghid dedicat nevoii noastre. Repede am devenit “oile negre” ale grupului nefiind interesați doar de turism și poze frumoase, insistând pe ideea noastră de a ne depăși limtele. Nimeni nu ne acorda încrederea ca vom reusi să atingem vârful pe picioarele noastre, însă finalul a dovedit contrariul.

Am plecat duminică, 28 iulie, și ne-am întos luni,  5 august. Vârful a fost atins pe 2 august. Am plecat pe traseu la 12.30 noaptea, la ora 9.45 am ajuns pe vârf și in jurul orei 14;00 ne-am întors la refugiu.

Până la 3.800 se urca cu telecabina cu tot cu bagaj. Am urcat la pas pana la 4.200 în prima zi de aclimatizare, ne-am cazat la refugiul Priut, iar de la 4.200 m am făcut o zi de aclimatizare până la 4.500-4.600, ne-am întors, iar următoarea zi am plecat pe traseu. Au fost două zile de aclimatizare, destul de puțin, dar astea au fost condițiile. Am avut un ghid local în ziua de vârf.

După 4.800 m, au inceput sa apara problemele de aclimatizare și dozare a efortului. Epuizarea începea să își puna cuvântul. Lipsa acuta de oxigen devenea critică, iar orice efort de a continua parea imposibil.

Corina era epuizata, desi psihic ar fi continuat, știa ca organismul i-ar fi cedat. Șansa a facut ca în scurt timp să ne intersectăm cu un retract – unul dintre mijloacele de transport dedicate turistilor si a putut fi preluată astfel încât să ajungă în siguranță la refugiu. Acesta a fost primul moment in care am simtit că suntem o echipă care are un obiectiv. Știind-o pe Corina în siguranță, încurajarile ei ne-au dat energie să continuăm.

O ascensiune cu lecții de viață

Gorjenii lui Brâncuși: Ce s-a intamplat dupa ce ati ramas doar voi?

Andrei: Am continuat lupta cu muntele. Aerul din ce in ce mai rarefiat și sarac in oxigen făcea și mai puternică senzația de frig. Nevoia de oxigen ne facea sa tragem aer foarte rece in plamani dar fara rezultat, dimpotrivă, consumam si mai multă energie încercând să ne menținem calzi la – 20 grade. Extenuarea devenise cumplita, iar Ovidiu incepuse sa dea semne clare ca isi atinsese limitele. Eram la 5.100 m altitudine, mult peste Mont Blanc. Ovidiu a zis: eu nu mai pot.. pot să mai urc 100-200 de metri cu voi, dar nu mai pot să cobor, dar mi-aș dori ca Andrei să continue. Eram pe la 5.100 de metri.

Dacă nu insista el, ghidul nu era de acord. Și-a dat ochelarii jos, îi arăta că nu are o problemă cu altitudinea, nu are ochii dilatați, reușește să se întoarcă, doar că nu mai avea energie.

Dar ghidul era într-o postură dificilă pentru că eu aveam nevoie de el să urc, iar Ovidiu avea nevoie de el să coboare. Devenise o lupta intre siguranta si reusita, fortand limitele la extrem. Ovidiu insista ca ghidul să meargă cu mine pe vârf să-mi duc visul la îndeplinire, dar ghidul nu voia să riște să-l lase pe Ovidiu să se întoarcă singur. Sansa a facut ca un ghid, tot rus, sa se întoarca de pe vârf cu o alta persoana care renuntase, luându-l si pe Ovidiu cu ei. Am avut câteva momente de lacrimi, dar am plecat mai departe și m-au ambiționat foarte mult aceste evenimente. Este greu să exprim ceea ce am trăit.

Gorjenii lui Brâncuși: Încă 600 m. Singur, doar cu ghidul. Cum a fost, cum ai rezistat?

Andrei: Cumplit, a fost cumplit. Totul se mișcă parcă în reluare și ușor-ușor am intrat într-o rutină stranie: se auzeau doar pașii în zăpadă. Am început să am halucinații, dar am descoperit o liniște atât de adâncă încât parcă timpul nu mai exista. Avansăm greu și totul părea ireal. Intrasem într-o stare pe care nu o mai simțisem. Sunt un tip care nu se mulțumește cu puțin, lucru care mă motivează să mă autodepășesc, dar care mă și împedică să mă pot bucura de lucrurile simple. Pe Elbrus am găsit o bucurie aparte. În tot acest efort fizic și psihic dus până la epuizare am găsit liniștea și odată cu ea m-am regăsit pe mine.

Gorjenii lui Brâncuși: Așadar a meritat tot efortul. Dar ce ai simțit când ai atins vârful?

Andrei: Nimic din ce mă așteptam. În media se promovează mereu imagini în care cei care ajung în vârf sunt plini de energie și entuziaști. Adevărul este altul. Simți o eliberare uriașă, dar nu găsești niciun strop de energie să te manifești. Totul se petrece în acelasi ritm parcă rupt de timp. Totuși, atingerea vârfului a marcat un moment aparte pentru spiritul meu. În copilărie citisem un citat al lui Brâncuși care mi-a rămas în minte, dar pe care nu îl ințelesesem cu adevărat decât în acea clipă: “În durere există întotdeauna un fior de plăcere”.

Pregătiri pentru Kilimajaro

Gorjenii lui Brâncuși: Ce ai învățat din această experiență si ce urmeaza?

Andrei: Am înțeles cât de important este să ai o echipă care să te susțină. Cu siguranță, fără Corina și Ovidiu nu aș fi avut alimentată ambiția de a reuși să ating vârful. Am mai învățat că muntele este cel mai aspru mediu, dar și cel mai bun element care poate scoate la iveală care sunt limitele tale. Lucrurile se aseamnă cu provocările mele cotidiene, doar că totul se desfășoară sub un alt decor și problemele cer altă rezolvare, dar aceeași perseverență și adaptare la situație.

Va urma o perioadă de pregătire fizică dedicată pentru a ne mari capacitatea la efort. Obiectivul nostru este ca cel putin un membru al echipei să ajungă mereu la fiecare din cele 6 destinatii rămase, următoarea pe lista fiind Kilimanjaro, și ce e cel mai important, să fim în siguranță, să ne intoarcem la cei care ne asteaptă acasă. Pot spune că după ce ne-am întors am văzut lucrurile mai așezate, ne-am găsit un echilbru, un confort. Vedem lucrurile cu mai multă maturitate. Când te afli intr-o constantă luptă de supraviețuire fiind singurul care te poate ajută și reusești, faptul că ai un deadline in business, nu te mai consumă în aceeași măsură.

Gorjenii lui Brâncuși: Șapte varfuri ce asteapta să își facă selfie cu #teamCorobea.

Andrei: Elbrus – 5642 m- varful Europei – bifat, Kilimanjaro – 5.895 m – Africa, Vinson – 4.892 m – Antarctica, Puncak Jaya – 4.884 m – Australia, Denali – 6.190 m – America de Nord, Acongaua – 6.962 m- America de Sud si Everest – 8.848 – acoperișul lumii.

Gorjenii lui Brâncuși: Succes. Și o să mai vorbim pentru că cititorii vor, cu siguranță, să știe cum mai stau lucrurile în #teamCorobea.

Andrei: Sigur. Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *