Știați că Gorjul are cele mai multe cule? Istoria clădirilor cu metereze

Pasiunea unui gorjean ajută o comunitate. Tot ce trebuie să știi despre Aerodromul “Barza”
28 iulie 2019
Familia care vrea să cucerească cele 7 vârfuri. Prima țintă atinsă: Elbrus!
11 august 2019

Știați că Gorjul are cele mai multe cule? Istoria clădirilor cu metereze

Culele din Gorj

Gorjul are cele mai multe cule.

În județul Gorj au existat douăzeci de cule, iar astăzi mai sunt în picioare doar opt. Chiar și așa, Gorj este județul cu cele mai multe cule. Pentru unele este mult spus “stau în picioare”, pentru că se află în stare avansată de degradare. Folosite demult pentru protecția boierilor, astăzi multe din ele sunt complet abandonate. Însă sunt și clădiri care au fost salvate, iar astăzi pot fi admirate de turiști.

Numele acestor case fortificate vine de la cuvântul turc “kule” care înseamnă turn.

Culele sunt clădiri amplasate în zonă de deal, cu o bună vizibilitate, construite începând cu sfârșitul secolului al XVII-lea de mica boierime cu rolul de a apăra proprietarii și avuția lor.

În vremea aceea erau nenumărate jafuri săvârșite de turci la sud de Dunăre, astfel au apărut aceste case cu ziduri foarte groase, scări interioare care fac legătura dintre niveluri, uși întărite, guri de tragere, ascunzători.

În Gorj au existat douăzeci de astfel de case, scriu unii specialiști, sau 24, spun alții,  însă cert este că astăzi mai sunt doar opt.

Un program derulat de CEZ România include și cele opt cule din Gorj. Ele pot fi votate pe www.culeinlumina.ro și pot intra pe lista celor 10 cule ce vor fi restaurate. Dar iată care sunt culele și starea în care se află ele. Un alt program care a promovat culele poate fi consultat pe www.kule.ro.

Cula Cartianu, deschisă publicului

Cula Cartianu se află în satul Cartiu, la circa 12 kilometri de Târgu Jiu. La ieşirea din municipiul Târgu Jiu, pe drumul către Petroşani, pe drumul comunal către Turcineşti.

Cula Cartianu datează din sectoul al XVIII-lea și din fericire este într- o stare bună, putând fi și vizitată. Culele poartă numele proprietarilor în general, astfel că aceasta se numește Cartianu pentru că acesta era numele familiei care o deținea.  Ceaușul Pătru Cartianu este o figură importantă deoarece în timpul revoluţiei din anul 1821, panduri de-ai lui Tudor Vladimirescu erau sub comanda acestuia. De asemenea, în anul 1817, Pătru Cartianu a ctitorit în localitate o biserică din zid.

Casa este deținută și îngrijită de Muzeul Județean Gorj din anul 1974, când ultimii proprietari, Tudor N. Cartianu şi Maria T. Cartianu, au vândut-o instituției.  Construcția este din cărămidă cu ziduri groase, cu trei niveluri având pivniță și două etaje.

VOTEAZĂ CULA CARTIANU

Cula Eftimie-Nicolaescu dispare odată cu satul

O altă culă foarte frumoasă este Cula Eftimie-Nicolaescu, din satul Runcurel din comuna Mătăsari, dar care se află într-o stare avansată de degradare. Cula este devastată acoperișul fiind prăbușit, dar ea este în pericol și pentru că satul urmează să fie ras de excavările miniere, mulți dintre locuitori fiind deja strămutați.

Este destul de greu de ajuns, pe drumul dinspre Mătăsari, însă merită tot efortul.

Cula este din lemn cu două niveluri şi acoperiş învelit cu şindrilă. Parterul prezintă un beci şi o săliţă cu scara care face legătura cu etajul.  Etajul este alcătuit din două camere şi cerdac cu stâlpi cu decoraţiuni din lemn. Casa a fost tencuită probabil în secolul XX.

VOTEAZĂ CULA EFTIMIE-NICOLAESCU

Cula Cioabă-Chintescu, bijuteria abandonată

Cula Cioabă-Chintescu este o bijuterie arhitecturală, iar acest lucru se vede chiar și acum, când este degradată și abandonată.

Ea se află în satul Șiacu, comuna Slivilești, și se poate ajunge pe drumul comunal 673, dintre comunele Slivilești (dinspre Ploștina – Motru) și Bolboși (dinspre Turceni), se desprinde un drum secundar către cula aflată pe versantul estic al dealului Șiacu (circa 300-400 metri). Cula datează din perioada 1818-1825 și poartă numele celor doi proprietari.

Primul ctitor al culei a fost boiernașul Răducan Cioabă din Slivilești, care începe construcția culei între anii 1818-1819. După moartea primului proprietar, boierul pitar Marin Chintescu din Craiova, cel care se căsătorește cu văduva lui Răducan Cioabă, termină lucrarea în anul 1823. Fiica familiei Chintescu s-a căsătorit cu un membru al familiei Grecescu din Turnu Severin, cula numindu-se şi Grecescu.

După anul 1951, cula a fost folosită ca depozit până în anul 1964. Între anii 1964-1967, printr-un proiect elaborat de arhitectul Iancu Atanasescu, s-au eliminat adăugirile parazitare, construcția culei fiind adusă aproape de forma inițială. Începând cu anul 1967, în culă a fost amenajat un muzeu etnografic al comunei Slivilești, dar după 1989 a fost lăsată în paragină.

În anul 2016,  cula  a fost cumpărată de la moștenitori și se află în custodia Consiliului Județean Gorj prin Muzeul Județean Gorj “Alexandru Ștefulescu”.

Însă ca și în cazul altor monumente istorice, și în acest caz sunt litigii care doar adâncesc starea clădirilor.

Cula are plan compact, dreptunghiular, cu ziduri groase de 80-85 cm, cu trei niveluri. Există un acces din exterior spre un beci, cu ferestre înguste și altul spre desfășurarea scării ce asigură accesul direct la etaje. Este un coridor interior, de jur împrejurul culei, pe lângă pereții exteriori cu scări ce duc la nivelurile superioare. Scara interioară de la nivelul II iese prin foișor. Scările, încastrate direct în pereții zidurilor, erau executate din lemn de stejar masiv. Cele două etaje au câte o cameră de locuit.

Cula de la Șiacu este deosebită și pentru că are amenajată o bucătărie la nivelul al II-lea. La ultimul etaj întâlnim foișorul (cerdac), care pe latura lungă are trei travee cu patru coloane cilindrice de zidărie, ce susțin trei arcuri trilobate, iar pe laturi cu câte o travee cu același tip de arcatură. Camerele de locuit de la nivelurile superioare sunt podite cu lemn, iar cea de la nivelul beciului, cu cărămidă. Tavanele sunt drepte, șarpanta era de lemn, iar învelitoarea era de șindrilă, în patru ape. Gurile de tragere (meterezele) sunt plasate la toate nivelurile, în special în zona coridorului scărilor interioare la nivelul fiecărui etaj, iar foișorul de la ultimul nivel era și loc de veghe.

Decorația exterioară constă din panouri mari dreptunghiulare, câte unul de fiecare latură la nivelul etajului I, și din mici panouri ovale ce decorează parapetul cerdacului, câte două de fiecare arcadă. Această succesiune de panouri delimitează registrele fațadelor pentru fiecare nivel.

VOTEAZĂ CULA CIOABĂ-CHINTESCU

Cula Cornoiu, racordată la apă, electricitate și telefon din anii ‘30

Cula Cornoiu se află în interiorul Muzeul arhitecturii populare de la Curtișoara. Accesul se face din drumul național DN 66 Târgu Jiu – Bumbești Jiu, după localitatea Iezureni, pe partea dreaptă spre drumul județean DJ665 către Curtișoara. Cula poate fi vizitată și este în stare bună. Ea este diferită de cele prezentate până acum pentru că în anii 30, casa avea apă curentă (rece și caldă), electricitate (prin grup electrogen) și telefon!

În anul 1785, jupânul Radu Pistescu, care nu avea copii, a lăsat moștenitor al averii sale, pe logofătul Cornea din Târgu Jiu. În anul 1821, Bălașa Cornoiu a ridicat biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” în imediata apropiere a culei. În decursul anilor, s-au efectuat intervenții pe culă, în 1840 și 1881.

În 1926, familia Cornoiu a vândut proprietatea lui Constantin Neamțu, directorul băncii “Banca Comerțului”. Între 1927-1928, Constantin Neamțu a restaurat cula și biserica cu arhitectul Constantin Ioțu. Tot cu arhitectul Ioțu a construit conacul, casa administratorului și castelul de apă. După Al Doilea Război Mondial, domeniul a fost naționalizat. Constantin Neamțu a fost arestat și închis la 82 ani la Jilava în 1952, unde a murit după 3 luni. Cula a fost abandonată timp de 20 de ani. În 1968, Dna Udriște a organizat o expoziție în culă și a început construcția Muzeului Satului Gorjean în jurul ei (1970-1975). Cu această ocazie, cula a fost restaurată.

Astăzi adăpostește și o importantă colecție de artă și mobilier de secol XIX.

În anul 2006, moștenitorii lui Constantin Neamțu, Alexandru Missirliu și Stefan Bortnowski, au redobândit cula Cornoiu. Din 2007, moștenitorii au început restaurarea domeniului. În fiecare vară sunt organizate tabere de restaurare sub îndrumarea arhitecților și meșteșugarilor.

Cula din cărămidă și piatră are grosimea zidului de peste 80 cm. Planul este pătrat perfect, cu latura de 10 m şi o singură intrare ce permite accesul către cele două niveluri superioare. Scările sunt amplasate într-o casă a scării, construită în unul din beciuri. La parter este o cameră de provizii aflată în dreapta și un beci cu tavan cu grinzi de stejar și închis „cu porți de zăbrele”.

Se pare că la început ambele încăperi erau ale beciului: una dintre cele două încăperi ale beciului avea intrare direct din curte și era separată de restul clădirii, iar cea de-a doua avea în mijloc o fântână pentru cei asediați. La primul etaj sunt sala de luat masa cu două camere de serviciu și o baie modernă amenajată (între 1926-1928). Pe latura din spate a clădirii se află o galerie care duce la o anexă în formă de turn octogonal, folosită inițial ca “umblătoare”. 

La ultimul etaj se ajunge în cerdac, care prezintă cinci coloane masive pe fațada principală și câte două pe fiecare fațadă laterală, ce susțin arce în semicerc. Tot aici se află două încăperi. Tavanele au grinzi masive din stejar. Învelitoarea este acoperită cu șindrilă, deși la sfârșitul secolul XIX, a avut o scurtă perioadă în care era acoperită cu tablă sub influență austriacă. Printre detaliile arhitectonice importante menționăm locul aflat lângă scară în cerdac, ridicat cu trei trepte mai sus, un fel de podium unde se găseau lavițele acoperite cu perne, precum și sobele din olane.

VOTEAZĂ CULA CORNOIU

Cula Crăsnaru, atacată de turci

Cula Crăsnaru din satul Groșerea din comuna Aninoasa este o clădire remarcabilă, dar din păcate este în stare de abandon. Se poate ajunge la Cula Crăsnaru din drumul european E 79 sau drumul național DN 66 Târgu Jiu – Rovinari – Filiași, din Plopșoru, pe drumul județean DJ 662 Deleni – Piscuri – Costești – Groșerea / drumul DN 66 Filiași – Țânțăreni, apoi drumul județean DJ 662 Capul Dealului – Pârâu – Groșerea.

Conform tradiției istorice, Cula Crăsnaru de la Groșerea a fost construită în secolul XVIII de către Cocoș Crăsnaru și refăcută la 1801, după un atac al turcilor, de Barbu Cocoș, fiul ctitorului (biserica de veac XVIII din Groșerea, cu pictură exterioară, are silueta ecvestră şi numele lui Barbu Cocoș în tabloul votiv) strămoșul pe linie feminină al Crăsnarilor din secolele XIX-XX, foști proprietari ai culei. 

Arhitectul Iancu Atanasescu consideră că Barbu Cocoș nu ar avea nimic comun cu ctitoria acestei cule, atribuind-o lui Costache și Ecaterina Săvoiu, care i-au dăruit cula ca dotă fiicei lor, Elena, la căsătoria ei cu Achille Crăsnaru prin actul de dotă din anul 1796.

O legendă locală povestește despre o trecătoare secretă ce permitea proprietarilor să poată fugi din fața atacurilor. După 1951, cula a fost naționalizată, fiind folosită de Sfatul popular local. Cula a fost restaurată între anii 1960-1970, au fost refăcute vechile metereze, multe din ele transformate în ferestre. Astăzi cula al cărui ultim proprietar a decedat, este părăsită și se află într-o stare de degradare continuă.

Cula are forma unui turn cu plan perfect pătrat, de dimensiuni relativ mici, 7,5m. E compusă din parter și două etaje. Intrarea în clădire se făcea la parter printr-o ușă, cu două canate masive din stejar, ce se deschideau către scară și către gârliciul beciului cu metereze. Scara interioară făcea legătura cu etajele superioare şi cu foișorul (cerdac) aflat pe fațada către râul Gilort. Scările, încastrate direct în pereții zidurilor, erau executate din lemn de stejar masiv. 

La nivelurile II și III, sunt camerele de locuit cu acces fie direct din casa scării, fie din foișor. La etaj, o parte din metereze au fost transformate în ferestre. Tavanele prezintă grinzi masive de stejar. Foișorul de la ultimul nivel se sprijină pe arcade încheiate în arce trilobate aplatizate, susținute de coloane din cărămidă. Foișorul este prelungit pe două laturi, pe zidul dinspre est şi nord, cu galerii (cursive) înguste de lemn cu rol de supraveghere. 

Construcția este din zidărie masivă cu pereți groși, în care sunt amenajate nișe şi goluri de tragere pentru apărare. Zidurile sunt decorate în exterior cu lungi panouri dreptunghiulare adâncite în grosimea zidului, demarcând cele trei niveluri ale clădirii, precum și parapetul cerdacului. Acoperișul culei este în patru ape, cu streașină largă și colțuri rotunjite, învelitoarea este din șindrilă.

VOTEAZĂ CULA CRĂSNARU

Cula Gheorghe Tătărescu a fost deținută și de Dincă Schileru

Cula Gheorghe Tătărescu se află în incinta Muzeului arhitecturii populare din Gorj – Curtișoara, și se poate vizita, accesul fiind din drumul național DN 66 Târgu Jiu – Bumbești Jiu, după localitatea Iezureni, pe partea dreaptă, există un drum județean DJ665 către Curtișoara. Intrarea în muzeu se face prin poarta nr. 2. Cula datează din 1790 și este într-o stare bună.

Aflată inițial în satul Poiana, comuna Rovinari, cula a fost înălțată în jurul anului 1790 de către negustorul Dobre Sârbu din Târgu Jiu. După 1820 a intrat în posesia lui Dincă Poenaru (cula este cunoscută şi sub numele de Cula Poenaru), apoi a lui Dincă Schileru şi Paulina Cărăbătescu. Din 1919, clădirea a fost cumpărată de către Arethia şi Gheorghe Tătărescu. 

Începând cu anul 1923, construcția a fost supusă unui amplu proces de restaurare: s-a realizat o instalație sanitară, instalație de curent electric (1923-1935), baie la etaj, cămine din teracotă smălțuită, parchet (1933), tâmplărie din lemn de stejar (1923), datorită importantelor deteriorări suferite în timpul Primului Război Mondial.

Gheorghe Tătărescu a fost o importantă personalitate politică în România interbelică, fiind prim ministru între 1934-1937 şi 1939-1940 și Ministru al Afacerilor Străine în trei guverne. Soția sa, Arethia, a prezidat „Liga națională a femeilor gorjene”, implicându-se în importante activități sociale şi culturale, jucând un rol decisiv în construirea ansamblului monumental „Calea Eroilor”, realizat de Constantin Brâncuși, acesta locuind în culă pe parcursul realizării complexului de la Târgu Jiu (1937-1938). 

La începutul anilor ’90, datorită extinderii exploatărilor de cărbune din zona Rovinari, Sanda Tătărescu Negropontes, fiica fostului politician, ș-a dat acordul pentru strămutarea culei în cadrul muzeului etnografic în aer liber din Curtișoara, împreună cu biserica din lemn cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, casa Mogoș, precum și resturile pământești ale străbunicilor și bunicilor paterni (Gheorghe şi Dumitrana Tătărescu; general Nicolae Tătărescu şi Speranța Tătărescu). Procesul de translare a întregului complex a durat doi ani (2000-2002), iar în interiorul culei este amenajată o expoziție memorială cu caracter permanent: obiecte de uz casnic și costume tradiționale țărănești.

Aflată inițial în satul Poiana, comuna Rovinari, cula ridicată la sfârșitul secolului al XVII-lea (cca 1790) compusă din parter și etaj, și-a pierdut forma inițială în urma importantelor modificări din secolul XIX și începutul secolului XX (1923-1935), când a fost transformată într-o locuință modernă. 

Clădirea respectă forma unei cule fiind ridicată pe trei niveluri (caturi). Zidurile clădirii sunt groase, cu ferestre largi și acoperiș de șindrilă. Intrarea, străjuită de lei de piatră, se face printr-o galerie pe arcade de zid. În interior se află o scară de lemn care face legătura cu camerele de locuit de la parter și cerdacul de la etajul I, cu patru coloane trilobate și o coloană laterală. 

În interior pardoseala este din parchet, tâmplăria de lemn de stejar, iar sobele sunt moderne. Încăperile sunt mobilate cu piese autentice și decorate cu poze reprezentând membrii familiei Tătărescu și apropiați ai acestora, printre care Brâncuși, Brătianu și Regele Carol al II-lea. În exterior, casa are elemente decorative realizate la inițiativa Arethiei Tătărescu.

VOTEAZĂ CULA TĂTĂRESCU

Cula Glogoveanu, fostă școală

Cula Glogoveanu se află în satul Glogova, comuna Glogova, județ Gorj
Casa Glogovenilor este situată în centrul localității, într-un parc, împreună cu biserica „Sfântul Nicolae” și zidul de incintă, pe drumul ce leagă localitățile Motru de Baia de Aramă.

Cula datează din secolele XVII-XVIII. Cula nu este în circuitul public.

Localitatea Glogova a jucat un rol politic important datorită boierilor din familia Glogoveanu, care dețineau aici una dintre reședințe. De zona respectivă se leagă și numele lui Tudor Vladimirescu, administrator al moșiilor deținute de familia Glogoveanu în zona Obârșia și Cloșani din nordul Mehedințiului istoric.

O legendă locală spune că un negustor sârb cu numele de Glogovan s-ar fi așezat în această zonă și ar fi întemeiat localitatea, iar urmașii lui și-au luat numele de Glogoveanu, devenind boierii acestor locuri.

Istoria acestei clădiri începe, conform tradiției locale, în secolul XVIII, când Matei Glogoveanu a construit o casă cu parter și biserica Sfântul Nicolae (1730). Fiul său, Ioniță, mare dregător, îndeplinind funcția de caimacam al Craiovei, a finalizat biserica începută de tatăl sau și după anul 1764, a construit actuala locuință, păstrând din vechea casă doar beciul.

Mai târziu, clădirii i s-a adăugat cerdacul și s-a extins spre șosea. În ultimii ani ai secolului XIX, proprietarul de atunci, Gheorghe Vernescu, a inițiat o restaurare a clădirii, executată în condiții destul de bune. După anul 1951, casa a fost folosită ca sediu de gospodărie agricolă colectivă și ca local pentru câteva clase ale școlii generale din Glogova. Arhitectul Iancu Atanasescu a inițiat un proiect de restaurare în anul 1964, iar după terminarea lucrărilor, clădirea a adăpostit un muzeu local, urmând ca după 1990 să fie folosită drept casă de oaspeți.

Cula este compusă din parter și etaj. Parterul este compus în mare parte dintr-un beci masiv, cu ziduri de 1,40-1,45 metri grosime, cu două încăperi boltite cu bolți cilindrice și cu arcuri dublouri groase, unele sprijinindu-se pe pereți și altele și pe doi pilaștri centrali de secțiune pătrată. Etajul este format dintr-un pridvor cu coloane de lemn, unic la construcțiile de acest gen din zonă, accesul de la parter facându-se printr-o scară interioară aflată sub cerdac. 

Din pridvor se intră într-o sală centrală și de aici, în cele cinci camere. Decorația exterioară cuprinde pe fațadele etajului panouri dreptunghiulare mari, iar pe cele trei laturi ale parapetului, mici panouri pătrate. Cula prezintă numeroase metereze, oferind posibilitatea de a trage în orice direcție în cazul unui atac. Meterezele sunt întâlnite și la cerdac, în parapetul de zid. Acoperișul este din șindrilă.

Biserica „Sfântul Nicolae” a fost ctitorită de către Matei Glogoveanu cu soția, Stanca. Lucrările începute în anul 1730, au fost continuate de către fiul său, Ioniță cu soția, Maria, fiind finalizate în anul 1764. Biserica din cărămidă este în formă de navă cu pridvor deschis, pronaos, naos și altar. Deasupra pronaosului se ridică turla clopotniță cu o scară ce duce la aceasta, fiind lipită de zidul de apus al pronaosului.

VOTEAZĂ CULA GLOGOVEANU

Cula IC Davani, superba casă de pe colină

Cula I.C. Davani se află în satul Larga din comuna Samarinești și este una dintre cele mai frumoase cule și datorită poziționării sale, pe o colină, în centrul localității.

Accesul se face dinspre șoseaua ce leagă oraşul Motru de comuna Văgiuleşti sau dinspre comuna Slivileşti pe un drum asfaltat până la intrarea în sat

Conform lui Iancu Atanasescu, casa ce datează din secolul XIX este cunoscută sub numele de Ion C. Săvoiu. În imediata ei apropiere există o bisericuţă din lemn cu hramul Sfântul Nicolae, astăzi închisă pentru cult, ctitorită în anul 1826. Probabil, în jurul bisericii a existat un cimitir din care se mai păstrează o cruce care menţionează numele inginerului hotarnic Costache Săvoiu şi a soţiei, Maria. 

Ultimul proprietar a fost învăţătorul I. C. Săvoiu şi soţia sa, Teodora. Familia Săvoiu a deţinut numeroase moşii în zona judeţului Gorj. De numele acestei familii se leagă construcţia culei din satul Lupoaia (localitate aflată la circa zece kilometri de satul Larga), la sfârşitul secolului al XVIII –lea), fiind şi cea mai spectaculoasă clădire de acest tip de pe Valea Motrului. Din păcate, cula nu s-a păstrat, ruinele ei fiind vizibile până în anul 1950. 

Prin căsătorii, Săvoii s-au înrudit cu familii precum: Crăsnaru – proprietarii culei din Groşerea, Bălcescu, Gigurtu şi Sănătescu. Ei au deţinut funcţii împortante în magistratură, administraţie publică şi armată.

Clădirea este din lemn, cu două niveluri şi acoperiş învelit cu ţiglă. Parterul prezintă un beci şi o săliţă cu scară care face legătura cu etajul. Etajul este alcătuit din două camere şi cerdac. Grinzile de lemn din cerdac sunt aproape identice cu cele din pridvorul bisericii de lemn din apropiere, ceea ce a determinat datarea culei  în cel de-al treilea deceniu al secolului al XIX-lea. La începutul secolului XX, cerdacul a fost închis cu un geamlâc, au fost deschise două ferestre, iar clădirea a fost tencuită. Biserica „Sfântul Nicolae”, de mici dimensiuni, este in formă de navă, din lemn, fară turle. În pridvorul descoperit se află o pisanie înrămată.

VOTEAZĂ CULA IC. DAVANI

Textele și imaginile provin de pe site-urile www.culeinlumina.ro și www.kule.ro.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *