Daciana Ungureanu. Ce e în mintea unui artist

Brâncuși, în topul ”100 Mari Maeștri ai Artei Românești”
25 octombrie 2020

Daciana Ungureanu. Ce e în mintea unui artist

Scrierea acestui articol a început acum doi ani. 🙂 Am început discuția pentru acest reportaj cu o Daciana care, din punctul meu de vedere, nu mai există. Noua Daciana, artistic și chiar personal, este atât de recentă încât chiar ea e în perioada de acomodare.

Și-a transformat casa din Novaci într-un mic muzeu, unde primește oameni care vor să vadă costume și obiecte tradiționale vechi, obiecte pictate manual și chiar puțin din talentul de decorator de interioare.

Mai întâi a făcut Facultatea de Electrotehnică, iar mulți ani mai târziu și-a făcut curaj și a absolvit cursurile Facultății de Arte de la Târgu Jiu și apoi un curs intensiv unde a învățat ce înseamnă decorarea de interioare.

Cu toate că a făcut și studii de specialitate, pentru că au venit mai târziu, Daciana se prezintă tot un artist autodidact cu studii în Electrotehnică.

Dar toate acestea le știți, au apărut zeci de articole și reportaje cu Daciana.

Însă am început documentarea vorbind cu o persoană și am ajuns să scriu despre alta.

Dialogul nostru a început de acum doi ani, de Sânziene, la Novaci, unde Daciana Ungureanu a adus, în fața primăriei, câteva dintre costumele tradiționale din Colecția Etnografică Daciana Ungureanu, dar și lada de zestre a bunicii Janeta.

A urmat o discuție mai amplă, în fața unei căni de ceai, câteva luni mai târziu.

Am început să scriu un articol despre cum a ajuns Daciana să deseneze hore pe obiecte de ceramică și cum dragostea pentru arta tradițională este firească, vine din interior. ”M-am născut cu această pasiune. Mă inspir din haine vechi, creând obiecte noi”, spune ea.

Daciana, la atelier.

Dar textul nu se lega, îmi părea superficial, nu era Daciana. Nu era copt. Și am hotărât să nu mai scriu și să aștept ziua în care textul se va așeza de la sine.

Ce s-a întâmplat între timp?

Daciana Ungureanu a devenit membră a Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Dr. Tr. Severin, pictează pe pânză, ceramică și chiar pe pereți de mari dimensiuni, ghidează adulți și copii în ateliere diverse ce au la bază simbolurile tradiționale, și a avut câteva expoziții personale: ”Ocolul magic”, ”Purtător de apa vieții” și ”Chipul Pământului”, curator Dorina Cioplea-Văduva.

A susținut o serie de ateliere de pictură pe ceramică ori modelaj, în care a dat mai departe povestea familiei ei și a hainelor pe care le aduce mereu pentru inspirație.

Daciana, la Conacul Olarilor.

Dacianei îi place mult să picteze păsări, să pună aripi în lucrările ei, mai ales în cele pe pânză. Pictează libertatea. În fapt, surprind evoluția unui om atunci când are curaj și începe să zboare. Chiar dacă se mai întreabă uneori dacă aripile o țin până la destinație, nu se mai întreabă niciodată dacă să zboare sau nu. De fapt, e o poveste care poate fi aplicată oricăruia dintre noi. Despre cum crești hrănindu-te cu încrederea pe care oamenii dragi o au în tine. ”E nevoie de ceva sau cineva ca să-ți descoperi talentul”, crede Daciana.

S-a învârtit mult Daciana, ca-n horele pe care le pictează într-un fel știut doar de ea, de peste 20 de ani. Mai întâi a făcut Facultatea de Electrotehnică. La aproape 25 de ani, într-un moment de suferință pricinuită de pierderea fratelui ei, Daciana a început să picteze. În acea vreme, Școala Populară de Artă plănuia să deschidă o secție la Novaci. Nu știa că desenele ei sunt ale unei tinere cu talent, știa doar că-i place să lucreze cu copiii. Și a devenit profesoară. Și astăzi, energia copiilor de la curs este izvor de creație.

Dacă ai avea șansa să ai din nou 25 de ani, recent ieșită de pe băncile Facultății de Electrotehnică, ce ai face diferit?

Preferam să nu-mi adresezi această întrebare. Atunci când îmi este greu pe tărâmul pe care sunt mă gândesc că puteam fi pe altul. În niciun caz nu m-am văzut vreodată lucrând într-o centrală producătoare de energie sau într-o firmă de echipamente electrice. Cred că tot ce aș face diferit ar fi să fiu muuult mai atentă la mine.

Te provoc să te gândești că în fața ta este o persoană talentată, dar cu puțină încredere în forțele ei. Ce i-ai spune?

Pentru că am șansa și bucuria de a lucra cu copii, am întâlnit foarte mulți care nu au încredere în ei, deși sunt foarte talentați. Îmi pare trist și cred că adulții din jurul lor se fac vinovați de aceste situații. Una din metodele de încurajare este să fac în așa fel încât să le dau note de 10. Am văzut fețișoare foarte mirate la aflarea notelor. Le spun că nimeni nu este în măsură să decidă dacă un desen realizat de ei este prost. Un desen sau o pictură reflectă o stare a creatorului din acel moment iar stările pot fi bune sau rele și sunt trăirile noastre, care înseamnă  viață. Cum aș putea să-i spun unui copil că nu simte ce trebuie sau ce vreau eu… atunci nu ar mai fi lucrarea lui, ci a mea. Nu se știe niciodată când universul decide să avem succes cu creația noastră, oricare ar fi ea.

Unii spun că e mai important cât de mult muncești și nu neaparat talentul. Tu ce crezi?

Eu cred că oamenii se nasc cu un talent sau poate cu mai multe, dar e nevoie de ceva sau cineva ca să și-l descopere, iar mai apoi trebuie foarte multă muncă. Mie ideile cele mai bune mi-au venit la masa de lucru, uneori după zile bune de căutări și rătăciri. Poate altora ideile le vin din senin, dar fără multă muncă nu se reușește nimic. Despre mine spun că dacă nu muncesc, nu exist.:)

Ce te provoacă mai tare, pictura pe ceramică sau pe pânză?

Pictura pe ceramică e prima mea dragoste și nu cred că o să pot explica vreodată de ce.

Sau pereții? 🙂

Ah, cu pereții este altă poveste. Au început să mă provoace foarte tare și în curând o să mă poți vedea la Strad Art Târgu-Jiu 2022. Cred că cu pictura murală am șansa să fiu cunoscută de mai mulți oameni… și ca să te amuz… dacă te trezești cu un perete pictat de mine în fața ta, ce faci?… Nu prea ai cum să nu-l vezi, până să-l ocolești e posibil să reții ceva din imaginea pictată. 🙂

Ce faci când nu ai chef de nimic, cum te aduci în starea în care faci ce ți-ai propus?

Când nu am chef de nimic nu fac nimic. Nu prea trag de mine. Mă uit în gol până îmi trece. Cred că în viață totul e „un deal și-o vale”. Apropos, se spune că linia în zig-zag semnifică suișul și coborâșul… îmi place linia aceasta și o folosesc mult.

Care este locul tău preferat din Gorj și de ce? Dar ce nu-ți place?

Locul meu preferat din Gorj este Muzeul Arhitecturii Tradiționale de la Curtișoara. De ce? Pentru că acolo mi-a rămas sufletul și din când în când îmi place să mai trec pe ulițe să-l recuperez.

Ce nu-mi place este atunci când plec de acasă și văd locuri nemăturate sau cu gunoaie. Pur și simplu mă deprimă. Gorjul este așa de frumos și gorjenii sunt frumoși, doar că unii dintre ei nu-și dau seama în ce rai s-au născut.

Dacă te rog să desenezi ce-ți trece prin minte și cum te simți în acest moment, ce ai desena? Desenul aș vrea să-l public 🙂

Păi mie îmi trec multe prin minte, dar nu pot pune totul pe hârtie. Ia să vedem ce pot!

Și acum, desenul 🙂

Acesta este desenul Dacianei, este ceea ce-i trece prin cap. 🙂 L-a numit ”Prinși în timp”. Cu toate că numele te lasă fără speranță, desenul este doar speranță. Pluralul, ”prinși”, este liniștitor, cel puțin nu suntem singuri 🙂

Timpul este subiectul central al acestui desen și al vieții, până la urmă.

O spirală, credința reprezentată poate prin simbolul ”ochiul lui Dumnezeu”, rădăcinile, oameni, romburile și infinitul, natura, toate într-o împletire care nu se termină niciodată. ”Hora cu natura, până devenim frunze”, explică Daciana.

Voi ce vedeți? Și mai ales, ce vă trece prin minte citind articolul și văzând acest desen?

Răspunsul la: Ce e în mintea ta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.