În aceste zile ne obișnuim cu lucratul online, vedem concerte, piese de teatru și muzee pe internet, cursurile școlare s-au mutat și ele pe internet, iar eu propun o deconectare de la cotidian și vă invit să descoperiți o poveste despre transformarea călătoriei într-o experiență inspirațională, cu sens. Despre turismul durabil, dar și despre cum să-ți găsești drumul eliminând ce nu ți se potrivește.

Într-o perioadă în care ne zbatem să nu fim victimele virusului ce a cuprins lumea, ori să rămânem umani și empatici, sunt sigură că nu aveți chef de un articol despre călătorii. Mai ales când mesajul este STAȚI ACASĂ. Dar nu, nu este despre călătoria în care trebuie să mergeți cu picioarele, ci puteți și cu mintea. Ciprian Sîrbu, că despre el este vorba în acest articol, s-a întors recent din Laponia, un loc unde puteți ajunge și voi. Puteți vedea aici și aici ce a făcut în Laponia, ca să vă dați seama cum v-ați petrece timpul acolo.

Authentrip, un atelier de călătorie :), înființat de un târgujian în Timișoara, oferă călătorii personalizate după cele mai arzătoare dorințe ale tale și felul tău de a fi. Călătorii ce se apropie cât de mult se poate de cine ești tu sau care te ajută să mai afli câte ceva despre tine. Conceptul este cu totul nou pentru România. Întâlnirea pentru planificarea unei astfel de călătorii înseamnă discuții lungi cu clienții, iar la final cumpără o călătorie de neuitat, dar câștigă și un prieten. Pe Ciprian.

Ciprian organizează călătorii sustenabile, planificate cu gândul la călători, dar și la țara gazdă. După 9 ani în agenția de turism franceză La Route des Voyages, specializată în organizarea de călătorii personalizate, Ciprian Sîrbu a decis să implementeze acest concept și acasă. Organizează călătorii personalizate în Rusia, Finlanda, Armenia, Cuba, Insulele Feroe, Norvegia, SUA și Mexic, țări pe care le-a văzut.

Crede că povestea lui a început de fapt în copilărie. Își amintește acum și dă un alt sens faptului că în clasele primare scria compuneri foarte bune. Toate textele lui erau pline de aventură și suspans. „Trăgând linie eu trăiesc din povești, tot în stilul meu aventuros„, spune Ciprian.

Mai întâi au fost bunicii de la Dobrița, o profesoară de Franceză, un profesor de Geografie, cărți, iar apoi o bursă Erasmus în Franța. Toate călătoriile au ceva din aventurile lui Jules Verne și din siguranța din casa bunicilor de la Dobrița.

Timișoara a intrat în scenă la liceu, când la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu„, l-a întâlnit pe profesorul de franceză Dorin Ciontescu. Datorită lui a mers la Timișoara să dea examenul Dalf. Când a venit vremea să dea la facultate, a ales imediat Timișoara. Au urmat mulți ani trăiți în Franța, după care a revenit în România.

Acum, tot mai des Ciprian se întoarce la Dobrița. 🙂

Authentrip sau cum să călătorești cu sens. Cum a început totul!

Gorjenii lui Brâncuși: Cum a început povestea Authentrip, de unde ideea călătoriilor personalizate?

Ciprian Sîrbu: Acum, când mă uit înapoi, pot spune că a început de când mă știu. Am copilărit la Dobrița, la bunici. Mă gândeam acum că și cărțile au contat, s-au legat cumva.. Uite, eu sunt pasionat de Scandinavia de câțiva ani și îmi dau seama acum că în clasa I, la premiere, am primit o carte groasă Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia, o carte fascinantă. Acum 2 ani mergând într-o drumeție în Retezat, m-am întâlnit cu un suedez pe vârf și l-am invitat la picnic cu noi. L-am întrebat care este cel mai înalt vârf din Suedia și a spus Kebnekaise. Pfai, păi ăsta era numele gâștei din Nils Holgersson, am spus eu. Akka de la Kebnekaise…

Gorjenii lui Brâncuși: Dar mai înainte știu că a fost profesoara de franceză.

Ciprian Sîrbu: Partea cu Franța se datorează profesoarei de Franceză din clasa a doua, da. Am făcut la școala nr 6 și aveam o doamnă profesoară, Doina Popescu, care a știut să ne fascineze legat de Franța. Ne povestea Parisul. Ne spunea că pe malul stâng al Senei cobori de la Place de Concorde spre Luvru și așa mai departe, și aveam în cap chestia asta. Ne aducea albume cu pictori francezi, rețete franțuzești să le încercăm acasă, filme, muzică… Iar limba venea de la sine. Dar te făcea să fii curios.

A fost deci profesoara de Franceză și apoi proful de Geografie dintr-a cincia, de la nr 6, Nicolae Badea, care ne făcea să visăm la lume. Mergeam în excursii pe Dealul Târgului, pe Sohodol, în tabere… Ne povestea uneori chestii extreme. Ne spunea: știți ce-i ăla uragan? Păi e atunci când vezi că zboară vacile și mâțele…

Gorjenii lui Brâncuși: Tu cum răspundeai la întrebarea: Ce vrei să te faci când vei fi mare?

Ciprian Sîrbu: Când eram mic și eram întrebat ce vreau să fiu când voi fi mare, nu ziceam pompier sau altceva, ce mai ziceau alți copii, ziceam inginer silvic. Nu pădurar, dar inginer silvic da, adică șeful lor. Copilărind la țară, la Dobrița, natura era ca un teren de joacă. Mergeam mereu pe munte și prin pădure.

• 

Gorjenii lui Brâncuși: Dar ai ajuns la turism. Ai terminat facultatea în Timișoara și apoi ai mers cu bursă Erasmus în Franța.

Ciprian Sîrbu: Într-a XI-a nu știu cum am ajuns cu ai mei la Bușteni, la prezentarea unor vacanțe și atunci am văzut pentru prima dată o prezentare power-point. Cu poze, clipuri… Și îmi amintesc că în pauză m-am dus și am întrebat-o pe cea care prezentase: tu ce ai studiat de practici meseria asta? Turism, a zis. Atunci mi-a fost clar, asta trebuie să fac eu! Și cum Timișoara îmi plăcea mult, mergând pentru Dalf, m-am dus la Timișoara. Turism înseamna atunci ideea de pensiune, primit turiști, dar îmi plăcea.

„Când am ajuns în Franța făceam poze și la garduri, atât de frumos mi se părea„

Gorjenii lui Brâncuși: Cum a fost când ai ajuns în Franța. Era cum spusese profa de franceză?

Ciprian Sîrbu: A fost dorința de o viață întreagă să descopăr ce-mi povestea profa de Franceză. Mai ales Parisul. Ziua nu-i grozav, dar noaptea poți vedea Parisul de pe timpuri, romantic. Am primit confirmarea că-mi place țara asta și că vreau să trăiesc acolo. Plecând cu Erasmus am mers la 80 de km de Paris, Fontainebleau, un orășel cochet, acolo unde este Castelul lui Napoleon, Sena pitorească. Aveam 21 de ani, era prima mea ieșire din țară. În prima zi în Franța făceam poze la garduri, la șanțuri, atât de frumos mi se părea, frumos tăiat și aranjat gardul… Eram din altă lume. Mi-amintesc că-mi dăduse maică-mea bani să-mi iau un laptop și eram foarte speriat. Îmi spunea, vezi să nu-ți fure banii, așa că erau cusuți în căptușeală. Eram sălbatic. Frica de celălalt, lipsa de interacțiune… Atunci am avut un mare salt uman, am văzut că totul este pe bază de echipă, spirit critic, inițiativă. Am început școala cu trei zile de integrare, trei zile să ne cunoaștem între noi. Am mers în drumeție, apoi cu caiacele, apoi cu bicicletele. După cele 3 zile, ne știam toți colegii între noi.

Stăteam undeva într-un sat de vacanță, cu căsuțe, teren de sport. Atunci am zis, asta vreau, nu pensiune, asta e mult mai fain, un sat de vacanță în România.

Apoi m-am întors, am făcut un stagiu la BRD, dar nu era pentru mine. După Licență am plecat la master, tot pe turism, tot în Franța. Altă regiune, altă fascinație, Angers.

În prima zi de școală, decanul ne-a spus definiția oficială a turismului, a proiectat-o pe perete, și zice: găsiți-i limite! Nimic nu e perfect. Critică! Asta m-a dat peste cap, după toată școala din România, de unde știam că definițiile se rețin și gata.

Experiența lucrului într-un hotel într-o fostă mănăstire

Gorjenii lui Brâncuși: Dar cum ai început să lucrezi în turism, în Franța?

Ciprian Sîrbu: Fiind la Master, exista o rețea de firme în toată Franța care acceptau stagiari de la Universitatea din Angers. Eu căutând satul de vacanță, am ajuns la un camping de 4 stele pe Valea Loarei, grozav, și descopeream un alt concept pe care nu-l știam, unde aveai căsuțe cu tot ce trebuia, totul optimizat la maxim. Erau oameni care făceau asta în fiecare an și care aduceau de acasă inclusiv ghivece de flori. Am zis, nu, camping trebuie să fac în România, nu sat de vacanță. Apoi m-am întors un an în România, după care am plecat din nou în Franța. Nu voiam să stau o viață întreagă în Franța, voiam să văd lucruri pe care apoi să le implementez în România. Și am plecat a treia oară aproape de Elveția, în Alpi, un loc paradisiac, cu lac de munte, sătuce pitorești, totul verde. Annecy.

Căutam job, și temporar am ajuns să lucrez într-o mănăstire transformată în hotel, o clădire istorică, era al doilea cel mai vechi hotel din Franța, aveau crame în subsol, cu vinuri de dinainte de primul război mondial, o poveste întreagă. Eram recepționist și întâlneam oameni foarte celebri, am stat cum stau cu tine cu Bruce Willis și Jean Reno.

Mi se întâmpla să am listă cu rezervările, să caut pe net și să descopăr că un client era cercetător nu știu unde, doctor la Harvard, altfel de univers, superficial de multe ori. Am stat aproape un an, nu mi-a plăcut. Am ajuns să găsesc ce-mi place eliminând ce nu-mi place.

Mi-am dat seama lucrând în camping și mănăstire că e o muncă repetitivă, n-ai libertate de creație, decizie, nu era pentru mine. În plus, tu lucrezi când toți ceilalți sunt liberi.

Dar într-o seară, în autobuz, se urcă o daneză, și întreabă unde să coboare ca să meargă la schi. Un tip din spate i-a explicat și involuntar auzeam ce vorbesc. Tipul spune că e ghid montan și m-am întors și l-am întrebat dacă nu ne-am putea vedea să stăm la povești, pentru că și mie-mi place muntele. Da, vino duminică la un ceai, mi-a spus. Christophe, am rămas prieteni. Mi-a schimbat viața.

Întâlnirea cu ideea de călătorie personalizată

• 

Gorjenii lui Brâncuși: Și te-ai dus la ceai.

Ciprian Sîrbu: Duminică am mers la ceai. Închipuie-ți că locuiește într-o fostă moară a satului, o clădire din piatră. Un sat vechi, pe malul lacului. Și moara e într-un fel de vale și deși ești în centru nu auzi zgomot, ci doar pârâul, și ai vedere spre castel.

Intru în casa omului și văd obiecte din toată lumea. Stăm la povești, mi-a spus că fusese până la 30 de ani director de marketing la o companie britanică, în Elveția, câștiga foarte mulți bani și bonusuri, călătorii. Într-o astfel de călătorie a mers pe Kilimanjaro și mergând el pe munte, pentru că drumeția este un sport intelectual îmi zice… Cum adică? Da, zice, că în drumeție mergi singur, ești cu gândurile tale, ai timp să-ți pui întrebări. Așa, deci în respectiva drumeție s-a tot întrebat ce fel de viață își dorește de fapt, cea de până atunci, sau fix cea din acel moment.

S-a întors, și-a dat demisia și s-a apucat să facă școala de ghizi montani, trei ani, o școală foarte grea în Franța pentru că implică și medicină, sport, trebuie să recunoști plantele, să poți să supraviețuiești în anumite condiții. De atunci lucrează cu grupuri de maxim 12 oameni și a trăit un an în Nepal, Oman, Brazilia, Laponia… Merge în recunoaștere, descoperă locurile respective și când începe sezonul sunt agenții care îi trimit aceste grupuri. Călătorii mai altfel, departe de turismul clasic, de masă, bazate mult pe experiențe și pe autentic.

Atunci am zis că nu aș putea să fac ce face el, dar cine e în spate, cine pregătește, cine creează programul… asta mi-ar plăcea să fac.

Gorjenii lui Brâncuși: Și de aici începe o altă aventură.

Ciprian Sîrbu: Da. M-am dus acasă și am trimis candidaturi peste tot unde am găsit pe net. Eram foarte curios, le scriam: dacă aveți job vin, dacă nu aveți job, luați-mă în stagiu, vin gratis. Cei de la La Route des Voyages mi-au răspuns că nu au job, dar că pot să mă ia în stagiu de 6 luni. M-am dus la interviu, aveau vreo cinci birouri, și m-am dus la Lyon. M-am mutat la Lyon. A urmat o perioadă de training. Mai întâi despre Costa Rica. Nici nu știam unde e pe hartă Costa Rica… Aveam acest training cu un coleg care trăise 6 ani în Costa Rica și cu poze, clipuri, povești, începi să pricepi niște lucruri.

Gorjenii lui Brâncuși: Ai învățat despre Costa Rica. Și trebuia să vinzi această destinație. Mai departe?

• 

• 

Ciprian Sîrbu: Da. Apoi am primit Norvegia. Nu știam mare lucru nici despre Norvegia. Dar cu training și experiența altor colegi, am început să cunosc lucruri. Apoi Cuba, Mexic, Rusia… până am lansat eu România. A trebuit să mă întorc în țară și de atunci am lucrat de acasă, freelancer. Iar când erau cereri pentru țările mele, mă ocupam de ele. Atunci am început să și călătoresc, trimis de ei sau invitat. Devenind freelance, m-au pus specialist pe Rusia, România și Scandinavia. Apoi s-a adăugat Armenia. De atunci au început călătoriile de recunoaștere.. De exemplu, sunt țări care organizează călătorii de câteva zile, de 3-4 ori pe an, în care invită agenți de turism din Vest. În acele zile tu ești călător, simți ce o să simtă clientul tău. Trăiești personal ce va trăi clientul tău. Tu testezi și dacă îți place, sigur o să trimiți oameni.

Povestea unei călătorii în Oltenia de Nord

• 

• 

Gorjenii lui Brâncuși: Dar România? Sunt solicitări ale străinilor pentru România?

Ciprian Sîrbu: Da, dar mai toată lumea cere Transilvania, nu cere nimeni Banat, o dată mi s-a cerut Oltenia.

Am avut un cuplu de turiști, i-am convins eu să vină pe aici. Erau interesați de mănăstiri și fiind a doua zonă ca număr de mănăstiri i-am adus în Oltenia. Pot să vin eu cu voi câteva zile, vedeți peșteri, meșteri, le-am spus. I-am dus chiar la mine în sat. Nu e nimic special, dar e viața așa cum e ea. Foarte exotic pentru ei.

Erau pasionați de muzică balcanică și m-au întrebat dacă știu de Taraf des Haidouks, un taraf vechi din Clejani. Nu auzisem, dar le-am zis că știu pe cineva, o familie de lăutari. I-am dus la familia Tapotă, recunoscută aici. Ne-am dus la Lelești și ne-am întins patru ore. A început ca o discuție, dar apoi au cântat George Enescu, apoi ceva în franceză, Porumbescu. O nebunie! A fost grozav!

Am ajuns chiar și la o înghețată la magazinul din centrul satului. Ne-am pus la terasă, să vezi ce se uitau oamenii, mai ales că se zvonise deja că sunt străini în sat… Apoi a venit un bărbat cu o căruță cu haine second-hand. M-au întrebat ce e, le-am spus despre ce-i vorba. I-au făcut o fotografie și în timp ce făceau poză, vis-a-vis erau doi bărbați, băuți, care voiau și ei să fie pozați. Haideți pe la noi la un pahar, zic ei. Am intrat, iar pe pereți erau icoane, postere cu femei dezbrăcate, iar icoane, iar postere.. deci ca-n filmele lui Kusturica!

Gorjenii lui Brâncuși: Și apoi ai făcut Authentrip și le propui românilor un tip de călătorie cu mult succes în alte țări din Europa.

Ciprian Sîrbu: A venit de la sine. M-am gândit că trebuie să fac și în România. O călătorie pentru cei care sunt curioși, care nu vor să mai stea în resort, care vor să descopere. O călătorie în ritmul tău, așa cum îi place ție.

Ceea ce fac la Authentrip este să personalizez călătoria, nu este nimic aleatoriu. Stai de vorbă cu omul, el decide perioada, în funcție de pasiuni, ce fel de cazări își dorește, cum vrea să se deplaseze la fața locului, bugetul.

În Franța am învățat că nu este valabilă afirmația noastră, a românilor, „Clientul nostru, stăpânul nostru„. Nu trebuie să fac orice ca să vând. El vine la tine pentru ceea ce faci tu, tu ai nevoie de el pentru a vinde ceea ce faci tu. Dacă vine omul în agenție și el vrea de fapt all-inclusive, degeaba te dai peste cap șă-i propui altceva, o să vezi că nu asta caută.

Al doilea lucru: Să te simți ca acasă. Greșit! Când decizi să călătorești, să pleci de acasă, e clar că vrei să nu fii ca acasă. Sigur, înțeleg, să te simți bine. Dar dacă te duci în Laponia nu trebuie să mănânci ca acasă, încearcă, experimentează, nu știu dacă o să-ți placă, dar încearcă. Când vrei să descoperi un loc, o faci în contact cu oamenii. Interacțiuni, povești, gastronomie, băuturi.

„Ce fac eu este anti-turism de masă. În personalizare orice e posibil„.

• 

• 

Gorjenii lui Brâncuși: Cât timp îți ia să pregătești o călătorie?

Ciprian Sîrbu: În mare, o vânzare durează 2-3 săptămâni. Nu e muncă permanentă. Este o cerere, stabilim o întâlnire și stăm la povești în care explic ce fac și cum fac și aflăm dacă este pentru tine. Ce dorești tu, ce ți-ar plăcea să faci. Luăm harta și ne uităm împreună. Asta poți face aici, ce cazare vrei, când, povestim în detaliu. Apoi fac un program, te gândești câteva zile. Dacă nu e fix ce vrei tu, ajustăm, modificăm, sau o putem lua de la zero, poate nu am fost atent la tot ce-ți dorești. În personalizare orice e posibil.

Dar facem turism durabil, responsabil, refuzăm să propunem resorturi, all-inclusive, grupuri. Dacă alegi un resort, pe lângă faptul că nu ai contact cu țara respectivă, ai și un impact negativ.

Te urci în avionul charter, ajungi în Turcia de exemplu, folosești multe resurse, apă, mâncare.. iar banii pe care-i lași de obicei nu rămân în țară pentru că resortul nu este local. Adică vin în țara ta, o și poluez, dar nici economic nu te ajut. Cumva e consumerism.

Când ai putea să mergi la o pensiune undeva, cum ar fi la Dobrița, unde banii ajung la un privat pe care eu îl aleg gândindu-mă dacă el angajează oamenii din sat, dacă rămâne ceva în comunitate, mă gândesc dacă ce mănânc la el e de la supermarket sau poate are un vecin care îi dă ouă. Ce fac eu este anti-turism de masă, tot ce înseamnă chestie industrială. Încercăm să fie și etic, să fie și solidar. Acesta este turismul responsabil, nu numai că nu distrugi, dar și participi la prezervarea unor principii. Mergeam la Jina la ciobani cu francezi și le spuneam: nu scoateți tabletele pentru că o să-și dorească și copilul ciobanului una și o să-l frustrăm. Poți avea și un impact cultural negativ. Deci consumi și resurse, dar îi mai și schimbi obiceiul de trai.

Gorjenii lui Brâncuși: Dacă te gândești la Oltenia, este ceva ce ai recomanda și ar fi de văzut doar în Oltenia?

Ciprian Sîrbu: Acum trei ani, ne-a contactat o publicație de călătorii care face ghiduri în fiecare țară, în fiecare an. Sigur le-ai văzut în librării, Guide du Routard. Cazări, gastronomie, istorie, cu bani mulți, cu bani puțini, tot-tot. Cei care actualizau ghidul pentru România ne-au scris nouă, în Franța, să-i ajutăm să-și facă programul. I-am spus, ce vrei tu să vezi este clasic, nu ai vrea să vezi și altceva? Îți propun o regiune de care nu știe nimeni. Oltenia de Nord am numit-o eu. L-am convins să vină să stea în zona Horezu, să vadă Cula de la Măldărești, să vină în Târgu Jiu, l-am dus pe Cheile Sohodolului, a stat la Bâltișoara la o familie, Tismana și apoi a mers spre Băile Herculane. Este un relief spectaculos. De la Baia de Aramă până la Valea Oltului, la trei sate ai un defileu, un canion sau niște chei, Sohodol, Tismana, Suseni… Oltenia este a doua zonă ca mănăstiri, dar și ca fenomene carstice, tot ce înseamnă peșteri, canioane, avene. Ai peisaje intacte, ai meșterii de sub munte, Horezu, dar nu cei de la șosea, ci sus la Olari în sat, cule, mai ai spre Arcani.. Gastronomie… multe chestii interesante.

Construiește o pensiune la Dobrița

Gorjenii lui Brâncuși: Dintre toate călătoriile, care sau ce ți-a rămas în minte?

Ciprian Sîrbu: Toate. Toate-s faine. Ca un top personal, care a fost wow este Feroe. Este wow dinainte să aterizezi. Sunt 18 insule. Este o nebunie a naturii. E frumos de mori! Nu-ți dai seama unde va pune pilotul avionul. Foarte sălbatică, păsări, natură prezervată, cascade, canioane. Te simți foarte mic. Și ei ca oameni … un colț de umanitate intactă în Europa. Sunt 48 de mii de toți. Nu-și închid casa, nu-și închid mașinile, sunt foarte deschiși. În Feroe toți croșetează, au oi peste tot… oaia fată singură în natură, sunt sălbăticite, le întâlnești pe șosea. Au o lână adaptată meteo, folosită pentru echipamente sportive scumpe.

Cea mai emoționantă chestie a fost că în ultima zi ne-am dus să luăm prânzul într-un sat de 7 persoane. Câteva case, pe un platou montan, pe o parte prăpastie, pe o parte cascadă.

Lângă cafenea era un butic cu suveniruri, era o arhitectă care în timpul liber croșeta. E o țară foarte scumpă. Ciorapi de lână 40 de euro, scump, dar am vrut să-i cumpăr. Întreb dacă pot plăti cu cardul pentru că deși sunt izolați sunt foarte tehnologizați. Cum nu dispunea încă de un POS, se întoarce cu o foaie cu datele lor pe o parte, inclusiv contul, iar pe cealaltă jumătate mi-a spus să scriu datele mele. Apoi îmi întinde produsul și îi plătesc eu când ajung. A fost atât de uman și de firesc… Practic ceva ce nu mai întâlnești în zilele noastre.

Apoi e Laponia… sunt îndrăgostit de Laponia și de aurora boreală, este magie! Nu le poți povesti, trebuie trăite personal. Ar fi iarăși Siberia, unde experiența a fost foarte aventuroasă. Am fost cu Transiberianul până la lacul Baikal, vreo 18 zile cu totul. Altfel, de toate călătoriile sunt atașat.

Gorjenii lui Brâncuși: Dar cum a rămas cu visul de a avea chiar tu ceva. O pensiune, așa cum îți doreai inițial.

Ciprian Sîrbu: Da. Facem o pensiune la Dobrița, se ocupă fratele meu Bogdan de fapt. Casa bunicilor o transformăm în pensiune. Conac vrem noi, inspirat după modelul caselor restaurate din Viscri, dar cu specificul zonei de aici. Cu prispă! Și vrem să păstrăm autenticul locului.

Când eram mic, la Dobrița, bunică-mea îmi făcea o mâncare de roșii cu ceapă în tigaie, apoi punea brânză de oaie și la final ouă. Un fel de papară, pe care am descoperit-o apoi în Albania. Cealaltă bunică, din Olt, face ardei gras umplut cu brânză, pe grătar. Dar și în Albania se mănâncă asta. Sarmale fac și ei, dar și armenii, și atunci lucrurile se leagă de imperiul Otoman. Și uite cum călătorind, începi să înțelegi mai bine de unde și de ce.

Bunică-mea făcea clătite cu flori întregi de salcâm. La conacul lui Maldăr  mănânci clătite cu dulceață de salcâm. Mâncare de urzici, dragavei, ștevie.

Apoi doar în Dobrița și în Bota, în noaptea de Paște sunt tineri care se duc prin sat și strâng lemne și fac un foc mare. Nu știu de unde este acest obicei.

Visul meu e să mă mut într-un sat cum e Viscri, Dobrița, dar aproape de un oraș mare, să ai un spital bun, o școală unde să-ți duci copiii, un teatru…