Un „vânător” de case vechi: Târgujienii habar nu au cât de valoroase sunt casele lor

Șase lucruri pe care trebuie să le știi despre sediul BNR Târgu Jiu
17 aprilie 2019
Topul celor mai frumoase locuri din Gorj. Rezultatul și câștigătorii!
1 mai 2019

Un „vânător” de case vechi: Târgujienii habar nu au cât de valoroase sunt casele lor

Fiecare s-a dus la casa lui, după interviul pe care urmează să-l citiți. De fapt, nu… Doar eu m-am dus la casa mea, Marius Tudor s-a dus… după case. A continuat “vânătoarea de case” în Arhivele Naționale, secția Târgu Jiu. Vrea să afle cât mai multe despre casele proiectate de Iulius Doppelreiter, arhitectul orașului Târgu Jiu în perioada interbelică. Autoritățile vorbesc de 11 case proiectate de Doppelreiter, dar Marius crede că a găsit circa 40 de case.

Simte, știe instinctiv care sunt casele făcute de Doppelreiter, pe care îl cunoaște foarte bine din poveștile tatălui și bunicului. Fiecare vizită în Târgu Jiu îi provoacă tristețe deoarece spune că s-a intervenit incorect în arhitectura caselor vechi din Târgu Jiu și Gorj, care reprezintă istoria noastră. Unele au fost distruse de intervenția oamenilor, altele chiar de lipsa ei. Nu au fost restaurate sau consolidate.

Chiar dacă am vrut să spun povestea lui Marius Tudor, până la urmă citiți o poveste a caselor vechi din Târgu Jiu. Spusă de un vânător de istorie în ruine.

Marius Tudor, fotograf în orașul natal

Marius Tudor este târgujian, plecat din oraș în București în urmă cu foarte mulți ani. Absolvent de Sociologie, jurnalist, consultant, iar acum inspector de muncă. Însă tot timpul a fost fotograf, iar de aproape 20 de ani “vânător” de case și conace vechi. Umblă prin țară, fotografiază monumente vechi, decăzute, și le spune povestea! Pe unele chiar le-a salvat de la demolare!

Spune că relația cu oamenii din Târgu Jiu a fost complicată și că de obicei doar de oraș i se face dor. De fiecare dată el este însoțit de aparatul foto.

De ani de zile umblă singur sau cu câțiva prieteni cu aceeași pasiune, la vânătoare de case și conace. De fiecare dată suferă pentru starea de degradare în care se găsesc monumentele țării noastre ca pentru un om răpus de boală. Întâi le descoperă și apoi documentează tot ce se poate despre ele! Atras în special de ferestrele și ușile clădirilor vechi, Marius își consumă zilele libere sau concediul hoinărind în țară și căutând comorile care-și dau ultima suflare.

A citit zeci de cărți de istorie a artei din punct de vedere arhitectonic și vrea să scrie el însuși o carte. Despre casele din Târgu Jiu!

Până atunci, continuă documentarea începută acum 20 de ani pe casele proiectate de Iulius Doppelreiter, un cetățean cu origini austriece și românești, devenit în 1919 cetățean român și care și-a pus amprenta asupra orașului.   

Și iată cum rămâne legat de orașul de care nu s-a despărțit tocmai în termeni prietenoși. Toate se leagă de Doppelreiter.

De curând, Marius a început o colaborare cu Ordinul Arhitecților din România pentru a pune pe hârtie caracteristici ale stilului lui Doppelreiter. Știe că arhitectul se semna în pod, dar a reușit să verifice semnătura în doar două case. Mai știe că folosea piatră de rău și uși de la Frații Konzi, care aveau o fabrică în Vădeni.

Gorjenii lui Brâncuși: Cum a apărut pasiunea pentru casele create de Doppelreiter?

Marius Tudor: E de când eram mic. Când eram mic, bunicul și tatăl meu îmi povesteau cum a fost în război, cum erau oamenii, și-mi plăceau poveștile la nebunie. Așa am aflat că aici erau oameni bogați care și-au făcut case mari și frumoase și că cel care le-a făcut casele nu era de aici, era străin. Că oamenii mari ai orașului nu erau de aici, erau din alte părți. Întâmplarea face că am mers la o creșă care era o fostă casă a lui Carol, grădinarul orașului, casă Doppelreiter. La domnul Carol mă trimitea mama să cumpăr flori. Soția domnului Carol era o bătrânică ca-n povești. Îmi dădea să mănânc gem de gutui și apă rece. Apoi am fost la cămin la Baza Tubulară, tot o casă Doppelreiter și apoi Liceul Pedagogic,  tot o casă Doppelreiter.

Acum oamenii au început să-și refacă casele. Acum câțiva ani încă erau păstrate. Nu știu dacă au autorizații să facă aceste lucrări pentru că le strică pe toate. Pe strada paralelă cu Eroilor, în capăt, e un alt Doppelreiter, dar a fost modificată. Casa Gherghe de pe Geneva, de peste drum de muzeu, de asemenea este Doppelreiter, iar proprietarul i-a făcut adăugiri și a stricat. Dar nu a intervenit atât de rău ca alții. De aceea spun că dispar.

Gorjenii lui Brâncuși: Sediul Bibliotecii Județene este o operă a lui Doppelreiter.  Recent a fost și restaurată.

Marius Tudor: Biblioteca nu este restaurată OK, au păstrat fațadele, dar spoiala aia în alb… Vrea să dea senzația de curățenie, ceva plăcut. Dar casa nu a fost albă niciodată, era gri. În al doilea rând au dat jos tâmplăria, care era foarte valoroasă pentru că Doppelreiter lucra cu frații Konzi care aveau o fabrică în Vădeni.

Toate casele lui aveau tâmplărie Konzi. O tâmplărie superbă. Operă de artă.

Înăuntru nu mai este cum era, pentru că eu știu casa de când eram puști. Eram într-a patra când am început să merg la Bibliotecă. Am imaginea Bibliotecii, am reținut-o pentru că am mers la Bibliotecă până la liceu. Au schimbat-o complet. Nu orice pare frumos e ok. E altceva!

Gorjenii lui Brâncuși: Se mai face restaurare așa cum trebuie, în România?

Marius Tudor: Sunt foarte puțini și foarte scumpi. Nu că sunt scumpi, abia te poți apropia de ei.

Gorjenii lui Brâncuși:  Ar fi interesantă o carte despre aceste case vechi din Târgu Jiu. Te înhami?

Marius Tudor: Da, dar trebuie să merg în arhive. Ieri am fost la cimitir să fac fotografii. În cimitirul catolic e un mic monument neoromânesc Doppelreiter, făcut de el pentru părinții lui. Tot așa, cu piatră de rău, că aceasta este o caracteristică a stilului lui. A murit în 1954, atunci când era comunismul atroce. I s-a luat tot, în afară de casa în care locuiește acum familia Brădișteanu. Bătrâna a fost îngrijită de Brădișteanu.

Din păcate, a murit ca un câine.

 “Casa lui Keber e o căsuță din povești

Gorjenii lui Brâncuși: Urmează restaurarea Casei Keber. Poate o să fie o restaurare reușită și corectă.

Marius Tudor: Casa Keber este praf înăuntru. Casa Keber este o căsuță de pitici, o căsuță din povești. Așa a vrut-o el pentru soția lui, pe care a iubit-o enorm. E întortocheată, camere mici, atelierul lui era mic, totul mic. Dar zugrăveala interiorului este făcută de fiul lui Keber care nu a respectat linia Iosif Keber. Ar fi frumos să se revină la Keber dacă mai au fotografii și dacă își permit. Eu în zona aceea stau, și când eram în liceu cumpăram vin de la Iosif Keber. Avea niște vii pe la Dobrița și vindea vin. Mă întreba: al cui ești? Al lui Tudor, răspundeam. Tata era pescar amator și îi mai dădea pește. Mă știa. Dar știa și că nu iau vin pentru tata. Mă prosteam cu băieții de acolo… L-am apucat pe Keber, l-am apucat binișor pentru că el a murit în 1989 și eu eram mare. Însă acolo este nevoie de o intervenție serioasă pentru că acea casă cade. Firmele care execută consolidare și restaurare au restaurator doar pe hârtie și totul este făcut de ingineri, care fac inginerește și nu țin cont de detalii extrem de importante.

 “Calea Eroilor, o stradă eclectică din punct de vedere arhitectural

Gorjenii lui Brâncuși: Cum ai explica o plimbare pe Calea Eroilor? Din punctul de vedere al caselor de pe axă.

Marius Tudor: Calea Eroilor este o stradă eclectică, arhitectural vorbind. Ai case neo-românești de tip culă, creații Doppelreiter, ai case stil modernist creații de anii 30-40; casele au fost ale unor oameni avuți pentru că Târgu Jiu a fost un oraș foarte atrăgător în interbelic. Asta pentru că Gheorghe Tătărescu, prim-ministru, care era de aici, a adus foarte multe fonduri. El este creatorul Târgu Jiului. El și soția lui, Arethia. El a adus know-how, a adus bani, a făcut fabrici, îl aducea aici pe Carol al II-lea, au fost aduși mulți bani. Și fiind bani pe piață, oamenii au început să își construiască case.

Și între ele găsim niște plombe fără cârmâz, niște hangare.

Pe Calea Eroilor găsești modernism, tradițional și neoromânesc.

În stânga, pe Eroilor cum mergi spre Coloană este o casă galbenă, în dreptul bisericii. Este cea mai veche casă din Târgu Jiu, e făcută în 1790. Este casa lui Andrei Schevofilax. Este casă monument istoric și s-a intervenit asupra ei într-un hal de nedescris. Ea arată acum ca o casă făcută ieri. Au dat jos plăcuța cu “Monument istoric”. Aia era o casă cu dependințe. Proprietarul a fost un protopop, ctitorul Bisericii Sf. Nicolae. În spatele casei erau dependințe unde Bosnari, un medic verterinar venit din Cernăuți, a făcut primul spital veterinar din Gorj. Știu povestea foarte bine pentru că soția mea e nepoata lui.

Gorjenii lui Brâncuși: Care este casa ta preferată, de pe Calea Eroilor?

Marius Tudor: Casa Păsărin e cea mai frumoasă. Poate pentru că e foarte tristă, e o casă tragică. Este locuită de doamna Opriș, are cam 70 de ani, fostă profesoară de franceză. O femeie în vârstă, modestă. Casa este monument istoric, ea este Casa Păsărin nu Opriș, Păsărin a fost primul proprietar, tatăl ei, care era militar. În Târgu Jiu a fost foarte multă ofițerime în interbelic, tot grație lui Gheorghe Tătărescu, care a făcut fabrica de la Sadu și apoi unitatea militară. Clădirile administrative ale unității militare sunt proiectate tot de Doppelreiter.

Mi-a spus că este decăzută pentru că nu o ajută nimeni. Așa mi-a spus.

Cred că ar fi nevoie de o strategie asemenea celei din Germania, unde de fațade se ocupă autoritățile iar de interior proprietarul, dar cu autorizație, bineînțeles. Nu ai voie să faci orice. Dar acesta ar fi un proiect mare, un proiect de oraș. Altfel dispare totul!

Gorjenii lui Brâncuși: Cum era centrul orașului, cum ți-l aminești tu?

Marius Tudor: Acesta era (n.r-interviul are loc la o terasă de lângă Teatrul Elvira Godeanu). Ulița țigăniei, așa i se spunea. Era o bătătură, aici venea lumea să își vândă vitele. Nu era mai nimic, au fost niște case din chirpici și au murit repede. Târgu Jiul se oprea, în anii 40, la Sâmboteanu. După aceea nu mai era nimic.

Târgu Jiu e sinonim cu Brâncuși

Gorjenii lui Brâncuși: Care este locul tău preferat din oraș?

Marius Tudor: În Parc. La opere. Aici veneam când chiuleam. Veneam cu fetele. Era o chestie cu Brâncuși… Nu cred că există un târgujian care să nu fie mândru că merge pe unde călca Brâncuși. Târgu Jiu e sinonim cu Brâncuși. L-am considerat pe Brâncuși un senzitiv, un senzual, tot numai săruturi. Dar mă atrăgea locul acesta.

Gorjenii lui Brâncuși: Cum era parcul atunci?

Marius Tudor: Era frumos, minunat. Parcul a fost omorât când au sistematizat Jiul și l-au betonat. Acum e un lac stătut în dreptul Pacului. Aici era pădure seculară, dintotdeauna a fost pădure. Era foarte frumoasă pentru că își lua apa din Jiu, o hrănea Jiul. Carol, grădinarul orașului, a făcut un sistem de țevi foarte deștept, care să aducă apă. Era un parc tematic, cu fântâni, Castelul de Apă, cu casa grădinarului. Totul se lega. Nu era un parc de autor, era un parc făcut de un om foarte iubitor. Spun că au murit copacii, păi normal dacă nu mai au apă.

Parcul de acum nu mai e parcul meu din adolescență, nu are nicio legătură. După ce că a rămas așa mic, au mai distrus și Insulița, care e betonată. Era un areal natural unde creșteau tot felul de gângănii, gâze. Noi ne plimbam pe Insuliță, era sălbatică; între insuliță și parc era un pod suspendat, ne legănam cu el. Era minunat.

În afară de Brâncuși sunt alte monumente: Poarta de intrare în parc dinspre Digul Jiului și casa (Sediul Centrului Brâncuși). Iar un pic mai încolo de parc e Teatrul de vară, stil modernist, inspirat din art deco, cu gard făcut din piatră de râu, inedit. Și spui că n-ai ce să vezi în Târgu Jiu. Oamenii habar nu au unde stau! Casele lor au valoare istorică și arhitecturală.

3 Comments

  1. WellDone spune:

    WellDone

  2. Deaconescu spune:

    Am o casa veche….de 150 de ani, la Tetila, Bumbesti-jiu

  3. Deaconescu spune:

    Sunt de acord, cu pastrarea caselor vechi si intretinerea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *